De fiecare dată când mă întorc dintr-o călătorie, mă întreabă lumea cum a fost. Iar eu mă limitez la a zice că a fost frumos. Oameni frumoși. Locuri frumoase. Mâncare bună.

Nu, nu a fost frumos. A fost multe lucruri. Pentru cineva care a trăit ani întregi pe drumuri, o călătorie nu mai e doar o călătorie. E o altă conjugare a lui “a trăi”.

Știți, atunci când trec granițe, simt că mai cresc puțin. În mod ironic, asta mi se întâmplă și când fac ceva ce nu îmi place. Nicio legătură, dar am vrut s-o zic și pe asta. Iar având în vedere faptul că părinții mei au făcut o treabă excelentă crescându-mă așa cum au făcut-o, m-am gândit că ar fi bine să continui și eu frumos, investind într-un alt fel de educație. Pentru că, până la urmă, vorbim despre locuri, oameni, momente care m-au format și care sunt toate, acum, adânc înrădăcinate în mine.

De fiecare dată când mă întorc dintr-o călătorie, aduc câte ceva cu mine. Și nu, nu doar magneți și fotografii. Sunt momente care nu pot fi cuprinse într-un obiectiv. Poate pentru că frumusețea lor stă în subiectiv. Și sunt locuri pe care, credeți-mă, nu le găsiți nici pe Google. Și funcționează cu efect calmant.

Uneori mi se spune că nu e bine nici să duc o viață “așa nomadă”. Păi de ce? Scopul meu nu e să mă integrez mulțimii. Nici să mă deosebesc de ea. Eu vreau doar să trăiesc după placul meu. E viața mea și mi-o asum. Nu vreau să trăiesc în a altcuiva.

Vedeți voi, când vine vorba de felul în care ne trăim viața, am înțeles devreme că regulile au fost înființate tot de oameni. Așa că am ales să-mi modelez existența după placul inimii, motivată de convingerea că am tot dreptul să fac asta.

Alteori, când mi s-a întâmplat să călătoresc singură, mi s-a mai spus că trebuie să fie trist să nu împărtășesc cu cineva astfel de experiențe. Ei, dar sper că oamenii aceștia nu își imaginează că merg pe alte meleaguri ca să conversez doar eu cu mine. Sau poate mai fac și asta. Dar ce vreau să zic eu este că da, mes amis, chiar există oameni în lumea aceasta care călătoresc singuri uneori. Și se bucură realmente de asta. Nu lăsați pe nimeni să vă spună cum să trăiți, fiindcă oamenii se pot înșela. Uneori cu intenție, alteori fără, dar de cele mai multe ori influențați de mediu și împrejurări. Voi știți cel mai bine ce funcționează pentru voi.

Poate, uneori, să călătorești singur îți aduce mai mult decât satisfacția curajului asumat. Știți câte lucruri poate să împărtășească un necunoscut atunci când crede că nu o să vă mai întâlniți vreodată? Sunt puține povești și lecții de viață care m-au format și impresionat mai tare decât cele de care am avut parte plimbându-mi singură pașii pe meleaguri necunoscute.

Și apropo de necunoscut, mereu m-am ghidat după ideea că e mai puțin interesant să merg pe drumuri deja străbătute când pot înainta pe drumuri care se vor descoperite. Iar asta m-a ajutat să trăiesc începuturi peste începuturi. Simțiri, gândiri, amintiri. Și-am cunoscut atâția oameni, atâtea povești, încât simt că am trăit deja zece vieți.

Știți, despre călătoriile mele aș scrie kilometric. Însă momentan vă las cu atât: frumusețea lor nu constă în suma locațiilor bifate, ci în ce au clădit în mine. Iar pe chip se vede.