Day 1: Lufthansa flight LH-smth-smth from Munich to New Delhi. Am un déjà vu. Or better yet, un déjà vécu. Au trecut 4 ore din zbor. Le-am numărat în poezie și Amélie Poulain. Urmează un documentar cu Frida Kahlo. And my first airplane meditation session.
Have you ever tried to make yourself likeable and to impress your date with your accomplishments? I have. Certainly, in an imperceptible way, but still, my goal was to make the guy like me. Normal, some might say. Pathetic, some might think. But a reality nonetheless. An exhausting reality, if I may add.
După o perioadă în care m-a încercat o stare de apatie de cea mai pură esență, urmată de un profund sentiment de culpabilitate presărat cu stări de anxietate, m-am gândit să-mi pun pe foaie gândurile. Sau pe blog, dacă tot sunt owner de punct com. Înțelegeți voi.
În ultimii ani, aud adesea în jurul meu că oamenii își doresc mai mult “meaning”, mai multă însemnătate în activitatea lor profesională. Însemnătate care de obicei se definește prin faptul de a ajuta, de a contribui la ceva prin munca lor.
Ce aș vrea eu să le spun este că munca lor, atâta timp cât e profitabilă, este prin definiție și meaningful. Însemnătatea vine din faptul de a ajuta, de a servi pe cineva, iar profitul… tah-daaah, la fel. Prin urmare, toate job-urile care sunt profitabile ajută sau servesc pe cineva.
De fiecare dată când mă întorc dintr-o călătorie, mă întreabă lumea cum a fost. Iar eu mă limitez la a zice că a fost frumos. Oameni frumoși. Locuri frumoase. Mâncare bună.
Mi-am pus adesea întrebări despre singurătatea omului. Citisem la un moment dat (cel mai probabil din scrierile unui franțuz) că cea mai rea singurătate nu este când eşti singur, ci când eşti un prost tovarăş pentru tine însuţi.