Mi-am pus adesea întrebări despre singurătatea omului. Citisem la un moment dat (cel mai probabil din scrierile unui franțuz) că cea mai rea singurătate nu este când eşti singur, ci când eşti un prost tovarăş pentru tine însuţi. Eu vă zic sincer și cu un risc asumat că unele din momentele cele mai frumoase pe care le-am trăit au fost în compania mea. Și asta poate pentru că mereu am simțit că sunt doi. Singură uneori, dar mereu doi. Și, ca în cuplu, când unul zbiară, celălalt tace; când unul uită, celălalt își amintește. Vă imaginați ce e în mine când ambii gândesc și vorbesc în același timp?

Uneori, gândurile și trăirile acestea îmi aduc satisfacții greu de descris. Și tind să cred că sunt puțini cei care înţeleg.

Ei, dar să nu vă imaginați că sunt o fire solitară. Iubesc oamenii. Trăiesc prin ei. În deosebi prin cei care spun ce cred și fac ce simt. Adesea e nevoie de curaj pentru asta. Și poate puțină nebunie.

Dar mărturisesc că de multe ori m-am simțit singură printre ei. Și atunci am realizat că puține priviri se întâlnesc cu adevărat la mijloc.

Am întâlnit și oameni care m-au iubit și mi-au oferit totul lor, dar la ce folos dacă vine în culoarea greșită? În astfel de momente, mi-am zis că poate o să am și eu cândva parte de scântei, artificii și fluturași, dar până atunci o să continui să fiu eu cu mine, așa, bine. Și o să mă bucur de poveștile altora de iubire. Căci, până la urmă, de bucuria mea sunt direct responsabilă. Mai ales că sunt o domnișoară cu o minte care ar trebui să mă scutească de insomnii.

Multe ar fi de spus despre singurătate și puțini îndrăznesc să o facă. Eu vă doresc doar să nu uitați că sunteți persoana care vă cunoaște cel mai bine. Și singura persoană care nu vă va părăsi vreodată.

Cât despre dragoste, vă las cu un citat care m-a ghidat de-a lungul vieții. E despre a fi cu cineva, dar în același timp singur. Despre încercarea de a oferi, acolo unde se poate, libertate celui de lângă noi.

“Prin iubire, oamenii înţeleg un fel de monopol, o formă de posesivitate, fără să înţeleagă una din cele mai simple realităţi ale vieţii: în clipa în care posezi o fiinţă vie, ai ucis-o.
Viaţa nu poate fi posedată. Nimeni nu poate ţine viaţa într-un pumn încleştat. Dacă vrei să te bucuri de ea, trebuie să îţi ţii palmele deschise.” (Osho)