Ți-ai imaginat vreodată cât de intens ar putea fi să-ți auzi partenerul spunând „Da, cred că o să iau eu pinguinul”?
Lăsând gluma la o parte, o să mărturisesc încă de la început că acest joc e pur și simplu fermecător. Nimic surprinzător, având în vedere calitatea componentelor, ilustrațiile detaliate și tema care e atât universală, cât și originală.
E de-a dreptul fascinant să vezi colecția impresionantă de păsări, împreună cu birdfeeder-ul, jetoanele de mâncare și ouăle, care sunt toate absolut adorabile.
Dar cât de reușit este jocul?
Ei bine, având în vedere că este unul dintre jocurile mele de societate preferate, aș spune că e aproape impecabil. Pe scurt, scopul e să construiești un mediu primitor pentru ca păsările să vină să vâneze, să se hrănească și să își creeze cuib. În fiecare tură, jucătorii selectează una dintre cele patru acțiuni: joacă o carte, plătind jetoanele de mâncare potrivite și respectând restricțiile de habitat ale păsării; câștigă hrană, alegând unul sau mai multe din zarurile aflate în birdfeeder; depune ouă, luând niște miniaturi de ouă adorabile și plasându-le pe cărți; și trage cărți, fie din pachet, fie selectând din tray-ul cu păsări.
Poate părea un joc ușor, dar în rundele ulterioare ai din ce în ce mai puține acțiuni, ceea ce înseamnă că trebuie să identifici strategii și să ai acțiuni puternice de la început, pentru a te asigura că ești în continuare competitiv până la sfârșitul jocului. Una dintre strategiile mele preferate presupune să joci cărți precum Ravens (Common Raven, Chihuahuan Raven) sau Crows (American Crow, Fish Crow), care îți permit să iei mâncare din supply de fiecare dată când le activezi și pe care le poți plasa în habitatul convenabil. Dar există și un element supriză la mijloc, întrucât nu poți alege pur și simplu ce păsări dorești să joci din întregul pachet, ceea ce duce la un alt aspect al jocului care îmi place foarte mult: există atât de multă diversitate și strategie potențială pentru a câștiga jocul, încât abia aștept să văd cu ce combo-uri pot veni la următorul joc.
Și dacă tot vorbim despre diversitate și scenarii noi, dacă ești (sau devii) fan Wingspan ca mine, îți recomand să încerci și expansion-urile European, Oceania și Asia, deoarece îți oferă posibilitatea de a experimenta abilități noi.
Oare am menționat că acest joc e și educativ?
Jocul conține cărți unice cu specii de păsări care au informații din lumea reală, precum și ilustrații realiste. Mărturisesc la modul cel mai sincer că nu am mai învățat atâtea lucruri despre păsări vreodată. Și ceea ce e și mai interesant este că puterile și caracteristicile fiecărei cărți reprezintă comportamentul păsărilor respective în viața reală: Brown-headed cowbirds, de exemplu, câștigă puncte adăugând ouă în cuiburile altor păsări, ceea ce reprezintă un comportament manifestat în mod obișnuit de către specia respectivă în sălbăticie. Un alt exemplu este cel al Northern harriers care măresc scorul jucătorilor prădând păsări mai mici. Până la urmă, nu știi niciodată când pot fi utile aceste informatii „random” despre păsări, într-o situație de tipul Slumdog Millionaire.
Așadar, Wingspan e un joc absolut fascinant și îmi este greu să-mi imaginez pe cineva căruia nu i-ar plăcea să îl joace.